A 2-a ediție a concursului de atletism INSPORT GRAND PRIX este organizată în zilele de 15-16 Septembrie 2018, în Parcul Sportiv Brașov, de către Asociația Județeană de Atletism (AJA) Brașov, cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov, al Direcției Sport și Tineret Brașov, al Poliției Locale Brașov și cu finanțarea Consiliului Județean Brașov. În buna desfășurare a competiției sunt implicate și alte instituții, organizații, societăți comerciale/ sponsori.
Vor participa atleți legitimați la cluburi și asociații sportive din România, dar și atleți amatori (copii, tineri, adulți, seniori). Cu toții vor alerga, în probe individuale sau ștafete, pe un traseu din Parcul Sportiv Tractorul, omologat de AJA Brașov și FRA. Lungimea traseului diferă în funcție de categoria de vârstă și de categoria de concurs.
INSPORT GRAND PRIX li se adresează persoanelor de toate vârstele și din toate categoriile sociale, nu ține cont de sexul, apartenența politică, etnică și religioasă a acestora, și urmărește să promoveze și să încurajeze:
– atleții din România care aleargă pe distanțe medii și lungi;
– sportul și mișcarea în aer liber, practicate ca și activități de familie;
– alergarea, ca și prim pas în practicarea atletismului sau a altor sporturi;
– atletismul în rândul copiilor, tinerilor și adulților;
– alergarea ca și cel mai la îndemână și ieftin sport de practicat;
– un stil de viață sănătos, bazat pe mișcare, sport și o igienă corespunzătoare a vieții (alimentație, odihnă, recreere etc.);
– atletismul ca sport de performanță;
– Parcul Sportiv Tractorul, ca locație ideală pentru activități sportive și de tip outdoor;
– orașul Brașov și împrejurimile sale, cu toate obiectivele sale istorice, culturale și sportive, cu obiceiuri și tradiții ce datează din cele mai vechi timpuri, inclusiv zona turistică Brașov-Poiana Brașov.