Asociaţia de înot Clubul ORCA vă invită în data de 28 iulie 2024, să luaţi startul sau să asistaţi la cea de-a 16-a ediţie a traversării lacului Tarniţa, situat la 30 km de municipiul Cluj-Napoca.
Clubul ORCA este prima asociaţie de înot amator din Cluj Napoca şi adună sub numele ei, 37 de membri, toţi practicanţi ai înotului de plăcere. Prima ediţie a traversării Tarniţei, a avut loc în data de 28 iulie 2007, şi a adunat la start 14 înotatori, care au terminat cu brio cei 6,5 km ai traseului. Această primă ediţie a fost un pas important spre mobilizarea unui grup de iniţiativă şi de creare a unui club de înot amator în Cluj-Napoca, fapt devenit realitate la începutul anului 2008.
Traversarea Tarniţei constă în parcurgerea în înot a traseului format pe lungimea lacului.
Aceasta competiţie este dedicată iubitorilor înotului de toate vârstele. Evenimentul este un promotor al unui mod sănătos de viaţă şi a unei dezvoltări fizice armonioase prin sport. Efortul la care se supun participanţii la proba de traversare a lacului trebuie tratat cu atenţie deosebită. De aceea Clubul Orca recomandă participanţilor mai puţin pregătiţi să se orienteze pentru proba mai scurtă din cadrul triatlonului care va avea loc sambata.
Clubul Orca va ureaza spor la antrenamente!
Comentarii
RSS pentru acest articol.