În liga Fire se califică și pot participa doar alergătorii care sunt Finisheri ai Ligii Fun și ai Etapei 1 de Rolling Hills. Aceasta este Marea Finală!
De data aceasta, bucla – exact cea pe care o vedeți în imaginea de sus – are fix 1 km în urcare, și același km în coborâre (cu un mic urcuș, care pare insignifiant, la Finish, dar care, veți vedea, se va simți precum Everestul mai târziu…)
Ce e foarte fain e că acest format te aduce foarte aproape de limita ta actuală.
Până acum nimeni nu a intrat în nivelul 5, darămite să-l termine… Pariul nostru este că situația va rămâne și în continuare așa, dar vă provocăm să ne dovediți contrariul :-)