Festivalul de alergare Running Festival Miercurea Ciuc, este un eveniment de două zile care ținteşte atât alergători profesionişti cât şi amatori, alergători pe asfalt, alergători pe trail, dar şi familii. Avem probe de maraton, semimaraton, ştafetă, alergare night trail, 10 km run, 5 km run, 3 km KiddoRun şi un concurs pentru familii.
Pe parcursul traseelor concurenții vor trece lângă cele mai frumoase peisaje, clădiri, monumente ale orașului Miercurea-Ciuc. Pornind din centru alergătorii vor trece în fața Colegiului Național Márton Áron, o clădire impozantă construită la începutul anilor 1900, apoi vor merge spre Păuleni și Delnița, pe parcurs vor vedea Munții Hășmașul Mare și Piatra Singuratică, după care trecând prin satul Șoimeni pot arunca o privire la Muntele Șumuleu, la poalele cărui este organizat cel mai mare pelerinaj catolic din Europa de Est, ajungând apoi la Biserica Franciscană din Șumuleu lăcașul statuii Fecioarei Maria aflat în centrul acestui pelerinaj. În anul 2019 biserica și locația pelerinajului a fost vizitat de către Papa Francisc și trandafirul de aur donat de către el este acum poziționat lângă statuie, putând fi văzut de cei care intră în biserică. Concurenții vor alerga și pe lângă cetatea Mikó, construit în anii 1600 în stil renascentist și vor trece și pe lângă Patinoarul Vákár Lajos, centrul faimosului hochei ciucan.
Traseul alergătorilor de trail pornește chiar de lângă altarul la care se desfășoară slujba din cadrul pelerinajului catolic.
La sfârșitul concursului va avea loc tradiționalul pasta party și un concert, iar pe parcursul concursului muzicieni locali vor încinge atmosfera.